Modelul electric Dacia Spring nu mai este disponibil în acest moment pentru comenzi, în Franța, potrivit informațiilor transmise de dealeri clienților. Motivul neoficial este introducerea noului punctaj care nu mai permite automobilelor electrice fabricate în China să primească subvenții.
Strategia Franței de eliminare a automobilelor electrice produse în China de pe lista celor subvenționate de stat merge mai departe, fiind publicată deja lista mașinilor eligibile pentru bonusul ecologic, începând de anul viitor. Dacia Spring nu se află pe această listă, așa cum nu se regăsesc nici alte modele populare ale momentului, de exemplu MG4. Directorul financiar al Renault Group a recunoscut că mașina electrică de la Dacia va pierde subvenția franceză.
Președintele francez, Emanuel Macron, intenționează să condiționeze subvenționarea achizițiilor de automobile electrice, astfel încât mașinile care nu sunt produse în Europa să nu poată beneficia de astfel de subvenții.